Prin primavara primim convocare la lot: intalnire cu gasca in zona Dambovicioara, cu vreo 20 de suflete mari si stomacuri laolalta. Ne intalnim sa stabilim una alta, printre care si meniul. Cand s-a deschis vorba de mancare, toata suflarea s-a uitat la mine. Am inteles “aluzia” 🙂 si am luat pozitia Ganditorului. Zic, daca e asa groasa, macar sa se lase cu chiolhan si cu surpriza. Din inaltimile Creatiei imi pica fisa: un purcel la protap: e de atmosfera, e de mancat, e si surpriza. Aveam doua task-uri: sa identific un purcel care sa se inscrie in criteriile de selectie si un protap.
Purcelul l-am gasit repede, un godac la vreo 25 de kile, dar de unde protap? A trebuit sa-mi fac doi complici in gasca (sub juramant ca nu vor da nimic pe gura) si ne-am apucat de bricolat: o teava de inox, un suport pe care l-a aranjat Mugur, de la Alin din Galati ne-am trezit cu un motoras de stergatoare de parbriz, care motoras ne-a tinut in suspans pana in ultima zi, pentru ca nu se gasea cine sa-l monteze. Ma gandeam cu groaza ca din amuzament o dam in invartit la manivela vreo 10 ore in schimburi. In final, cineva acolo Sus a avut grija de noi si ne-a trimis electricianul in utimul moment.
Ajungem la locul faptei, cand am scos din masinile din dotare, eu animalul si Mugur rotisorul, am vazut cum se aprind ochii si infloresc zambetele pe fata audientei, semn ca am nimerit-o. A doua zi ne-am apucat de munca: m-am echipat in costumul de protectie, adica kilt si tricou 🙂 am organizat o claca unde s-au curatat vreo 15 de capatani de usturoi, intr-un bol am amestecat cateva linguri de piper zdrobit in mojar, boia dulce, iute, sare, dafin… frunze de rozmarin, ulei.
Am starnit un foc din lemn de fag din partea gazdei, pentru aroma am aruncat pe foc si lemn de brad, am montat purcelul pe rotisor, l-am botezat cu ulei de arahide si sos, pe interior si exterior (imi place uleiul de arahide pentru ca nu are gust specific, se poate spune ca are gust neutru) si am dat drumu’ la instalatie. Am pozitionat protapul la cca 1 metru de focul mocnit, cu o pensula improvizata din crengute de rozmarin am inceput sa-l ungem cu sos, apoi cu niste halbe cu bere am inceput sa ne ungem si noi gaturile.
L-am lasat pe godac pe malul paraului, la loc cu verdeata – sa se spele de pacatele noastre – vreo sase ore, timp in care l-am uns cu miroase la fiecare sfert de ora (sper ca sa-a intamplat asta la un sfert de ora, dupa cateva beri timpul are alte dimensiuni). Intre timp, fetele s-au apucat de o delicatesa a muntilor, bulz cu branza de burduf fript pe jar, pentru masa de pranz. De fapt a fost ideea Dorinei, draga de ea, locuitoare si pastratoare de traditii din Tara Barsei.
Dupa vreo sase ore in care godacul s-a tot perpelit la foc mic, l-am dat mai aproape de foc, adica am coborat protapul undeva la 40 de cm de sol, i-am facut cateva incizii, l-am uns din nou, dar de data asta am adus in ecuatie si usturoiul zdrobit si amestecat in sos si l-am mai lasat asa vreo trei ore, timp in care am mai pus pe foc cetina de brad pentru fum (adunata din cazaturile de prin padure, asta ca sa nu va imaginati ca am defrisat padurea pentru fanteziile noastre 🙂 ) si evident am continuat sa-l ungem cu sos, insistand acum pe zonele incizate. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce gusturi si arome, cum ar spune un clasic in viata, “cuvintele e putine!”
Sa aveti pofta!
Comments
Powered by Facebook Comments
Foarte tare! Bravo!!