Ori de câte ori am ocazia, susțin că somonul pus într-o tigaie sau pe grătar este echivalent cu un Romanée-Conti sau un Petrus băut șpriț sau fiert cu mirodenii. Poate că este un pic exagerată comparația, dar din punctul meu de vedere, somonul își pune în valoare expresia deplină a gustului în forma crudă, fie că este sushi, sashimi sau tartar.
Baza unui tartar de somon începe cu hașmă roșie sau ceapă verde și mărar (sau pătrunjel, coriandru verde), plus ceva suc de lămîie sau lime. De-aici începe improvizația pe aceeași temă – tartarul de somon acceptă castraveți, avocado, ghimbir, capere, ardei iute, diverși muguri. În ceea ce privește carnea, eu o țin în congelator 15-20 de minute pentru a putea fi tăiată ușor din cuțit dar și pentru a-și menține prospețimea până la momentul servirii, adică imediat ce este preparat.

Varianta pe care am improvizat-o de această dată se înscrie în declinările de gusturi din zona geografică a Indochinei: picant și fresh. Am dozat ingredientele la minimum, cât să se armonizeze și mai ales să scoată în evidență aroma unică a somonului. În cele 20 de minute cât a stat fileul de somon în congelator, am pregătit legumele și sosul, am tăiat carnea în cuburi mici, am amestecat totul, le-am montat cum mi-a venit pe moment și le-am servit onoratei audiențe.
- ingredente pentru 4 porții:
- 500 g file de somon
- 3 linguri de felii de castravete (1 castravete de gradină sau un sfert de castravete englezesc)
- 3 fire de ceapă verde sau jumătate de hașmă roșie tăiată fin
- 2 linguri de mărar tăiat grosier
- 2 linguri de capere sărate (și desărate)
- 1 ardei iute tăiat rondele subțiri
- 2 linguri de ghimbir murat tăiat foarte mărunt
- 1 lingură de sos de soia premium (din cel folosit ca dip pentru sushi)
- sucul și coaja rasă de la 2 limete (lime)
Lista este deschisă, de exemplu în loc de lime poate fi luat în considerație sosul de tamarind, este doar un exemplu. Free your mind, cum spunea Morpheus, în Matrix…
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments