walk with the wok

tigaie picantă în stil turcesc. saç kavurma

Dorian Radu
Recipe by | 04/10/2017
30 min
Prep: 10 min | Cook: 20 min | Servings: 4 portii

În colectia mea de wok-uri a mai crescut încă unul, de data aceasta în varianta turcească, o tigaie care se numește saç (se pronunță saci). Este o tigaie din oțel (sau eventual inox), mai puțin adâncă decât wok-ul chinezesc, în care turcii prepară celebra tocană picantă kavurma. În poziția răsturnată (cu forma concavă în sus – depinde ce tipuri de mânere are) se pot coace plăcintele gözleme sau lipii. A nu se înțelege că nu se poate înlocui cu wok-ul, doar că un saç mic, cu diametru de 27 cm, este ceva mai ușor de mânuit ca un wok clasic și face față cu brio la 4 porții de mîncare, plus că este estetic de pus pe masă pe un suport special sau pe un castron de inox.

Ca orice tigaie din oțel, înainte de a intra în uz trebuie arsă și apoi asezonată, am explicat pe larg în articolul despre wok-uri cum se face.

Kavurma este o excelentă tocană picantă preparată rapid – stir-fry – care provine din India, dar a fost făcută celebră de către turci. Este prezentă și în bucătăria noastră dar preparată în stil slow-food și se numește…ghiveci! Același ghiveci căruia bulgarii îi spun kavarma kebap.

În Turcia găsim kavurma în special cu miel dar și oaie, vițel sau pui. În cazul mielului sau puiului (sau de ce nu, niște fleică de porc) carnea se prăjește rapid, cum spuneam stir-fry, apoi se pregătesc legumele în același mod și se combină cu carnea. În cazul cărnii de vițel sau oaie (berbecuț) se fierbe carnea în prealabil pentru a se frăgezi și apoi se continuă gătirea în tigaie, stir-fry.

Iată cum am inaugurat eu saç-ul: carnea de berbec (o ceafă zdravănă cu os) fiartă cca 20 de minute la foc mic și apoi tăiată în cuburi, am prăjit-o cu o lingură de ulei în tigaia încinsă bine, la foc mare, cam 3 minute. Am scos carnea pe o farfurie și am prăjit la fel ceapa, cât să devină ușor aurie, am adăugat usturoiul tocat mărunt. După un minut am adăugat carnea, ardeii, ardeiul iute și roșiile, le-am alergat prin tigaie cît să se înmoaie roșiile (3-4 minute). A urmat o ceașcă de supă amestecată cu una de pasatta de roșii, piper, cimbru, un vârf de cuțit de chimion, sare.

Am acoperit tigaia, am dat focul mediu și am lasat-o 10 minute, am stins focul și am adăugat pătrunjelul tocat. La masă am pus niște iaurt gras – labneh, se mai poate combina și cu pilaf. Este gourmet, super gourmet! Nu uitați de un vin, noi am mers pe un Shiraz, ar fi mers foarte bine un Pinot Noir, un Merlot sau un Zinfandel.

  • cantități pentru 4 porții:
  • 600 g carne după preferințe
  • 1 ceapă mare
  • 2 ardei grași sau 4-5 ardei bulgărești, tăiați mărunt
  • 2-3 roșii fără semințe, tăiate cuburi
  • 4 căței de usturoi tocat
  • ardei iute proaspăt sau fulgi de chili
  • 1 ceașcă de supă amestecată cu supă fierbinte sau o cană de suc de roșii fierbinte
  • 1 legătură de pătrunjel
  • sare, piper, cimbru, un vârf de cuțit de chimion sau 7 piperuri

Să aveți poftă!

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend