În jurul spaghetelor alla puttanesca se învârt câteva legende simpatice. Termenul puttana se refera la fetele din stabilimentele cu felinar roșu, dar în același timp desemnează și ceva ieftin, de doi bani – cum spunem noi. Conform wikipedia, una dintre legende spune că acest gen de spaghete a fost inventat de către fetele de prin bordeluri, care în pauzele scurte improvizau o mâncare din ceea ce aveau la îndemână și era mai ieftin. O altă legendă spune că felul a fost inventat de către matroana unui astfel de stabiliment, pentru a-și atrage clienții. Mai avem o variantă care spune că un cârciumar din insula Ischia a rămas fară ingrediente aproape de închidere, moment în care s-a trezit cu niște clienți înfometați în cârciumă. Când le-a spus că nu mai are nimic de gătit, replica unuia dintre clienți a fost: facci una puttanata qualsiasi! – adică “fă și tu ce mizerie poți, doar fă ceva!” După succesul reputat cu resturile din bucătarie, ar fi introdus aceste spaghete în meniu sub numele de puttanesca.
Cert este că spaghetele ca la curve sunt sățioase, aromate, în care sosul de roșii picant cu usturoi, măsline, capere și fileuri de anșoa sunt chelcă-șozul acestor spaghete. Acum, să-mi fie cu iertare că am intervenit în rețeta fetelor, dar s-a nimerit să am în frigider niște bottarga și un borcanel de trufe, motiv pentru care am înlocuit sarea cu icrele sărate pentru a accentua gustului fileurilor de anșoa iar o linguriță de trufe a dat tușa finală. Un Chardonay sec și bine răcit completează de minune puttanata.
- ingrediente pentru 4 porții:
- 400 g spaghete
- 500 g roșii proaspete sau cutie de 400 g de roșii în bulion tăiate mărunt + 2 linguri de pastă de roșii diluată cu un păhărel de vin alb
- 1 ceapă mare tăiată mărunt
- 3-4 căței de usturoi feliați
- fulgi de chili sau ardei iute proaspăt
- 200 g măsline fară sâmburi, din care se păstrează 12 măsline întregi, restul se feliază
- 8 fileuri de anșoa tocate din cuțit
- 2 linguri rase de capere sărate, ținute jumătate de oră la desărat și scurse
- 4-5 fire de oregano proaspăt – doar frunzele sau 1 lingură de oregano uscat
- 1 legătură de pătrunjel proaspăt, tocat
- 2 linguri de ulei de măsline
- un shot de vin alb sec
- 1 linguriță de zahăr brun
- sare, piper
Se pun spaghetele la fiert în apă cu sare, se fierb al dente. Într-o tigaie adancă, se sotează ceapa la foc mic 2-3 minute, se adaugă usturoiul si ardeiul iute, se continuă sotarea până devine ceapa sticloasă și incepe să se rumenească, se stinge cu un shot de vin alb sec, se adaugă roșiile tocate mărunt, pasta de roșii și restul ingredientelor mai puțin pătrunjelul, se fierbe la foc moderat cca 7-8 min. Se adaugă jumătate din cantitatea de pătrunjel, se amestecă, se asezonează dacă mai este nevoie cu sare și piper. Pastele se scot într-un castron, se toarnă sosul peste ele, se amestecă cu două furculițe ca să se îmbrace pastele uniform cu sos. În farfurie se ornează cu măslinele întregi și pătrunjel. Pronto!
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments