walk with the wok

ananas umplut cu fructe

Recipe by
35 min
Prep: 10 min | | Servings: 2 portii

Teroretic într-o salată de fructe are loc orice fruct. Practic, ar trebui găsit un echilibru între texturi, gusturi și culori. O salată prea acră sau prea dulce, cu texturi moi sau prea crocante, strică tot feng-shui-ul salatei. Prin urmare am ales un ananas, parfumat și bogat în fibre, pe care l-am folosit și pe post de castron. Mijlocul ananasului (cotorul) se înlătură, este tare. Sucul rezultat de la porționarea ananasului l-am păstrat separat, pentru dressing. Am mai folosit un kiwi și un kaki, pentru textura moale și gustul dulce, semințele de la o rodie și  2 mandarine pentru textura fermă, ușor acidă și acrișoară. Fructele au stau în prealabil cca 1 oră la rece.

Dressing-ul l-am preparat din sucul de la ananas, sucul de la jumătate de lămâie, 50 ml Amaretto (sau ce lichior vă place) și o lingură de semințe de chia, despre care am povestit pe larg cu ceva zile în urmă. Am montat fructele în ananas, le-am stropit cu sirop, le-am învelit în  folie și le-am dat la rece 30 de minute. Simplu, gustos, sănătos.

Să aveți poftă!

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend