S-au umplut piețele de spanac de-al nostru, fraged cu arome de primăvară. Am găsit la un nene în Obor o frumusețe de spanac etichetat cu “spanac de Dor Mărunt”. Nu vă gândiți la un soi anume sau la vreun brand, pur și simplu mi-a plăcut ideea de ”marketing”, cu atât mai mult cu cât am și eu ceva rădăcini în pământul Bărăganului. Am decis să-i dau spanacului un sens nobil, să ridic frumusețea și aroma frunzelor la nivelul următor. O ceapă mediteraneană – adică fenelul – mi-a răsărit în drum pe o tarabă de exotice, încă nu apucasem să premeditez fapta, dar apariția spectaculoasă a definit-o. Ideea creveților a venit acasă, când mă gândeam la o tușă finală de culoare și gust, cu ochii prin congelator.
Am opărit scurt frunzele de spanac, cam un minut, le-am scos în strecurătoare și le-am tocat grosier, să se simtă fibra frunzei. Am caramelizat ceapa la foc mediu, cca 10 minute, între timp am tăiat fenelul în jumătați, apoi peștișori și la final bastonașe subțiri. Nu foarte subțiri. L-am adăugat în tigaie împreună cu un polonic din apa în care am opărit spanacul, l-am lăsat vreo 5 minute, cât să se înmoaie, am adăugat spanacul, piper, sare, usturoi strivit și încă un polonic de zeamă. Am amestecat bine, am dat focul mic și m-am apucat de creveți. I-am decongelat (30 de secunde opăriți) și i-am tras 2-3 minute în unt în care am pus un cățel de usturoi, am turnat totul peste spanac, am adăugat zeama de la jumătate de lămâie, restul am tăiat-o felii și am pus-o prin farfurii. Un Chardonnay demisec sau o Fetească Regală joacă perfect în filmul ăsta. Sau un rose demisec, cum vă place…
- foloase pentru 4 porții:
- 1 kg de spanac (curățat, spălat, opărit etc)
- 300 g creveți (opțional)
- 1 fenicul (fenel) mediu – 250 g
- 1 ceapă
- 1 pahar din apa în care a fost opărit spanacul
- 3 căței de usturoi (2 în spanac, 1 la creveți)
- 2 linguri de ulei de măsline, 1 lingură de unt
- sare, piper
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments