În povestea de astăzi vorbim despre un real gourmet simplu și rapid, în care aroma trufelor completează de minune textura ciupercilor. În compoziție și-a găsit locul și un shot de Tămâioasă Românească dulce, cu arome de flori de soc, iar pentru plăcerea ochiului dar și a gustului, câteva flori de panseluță cu ușoare arome de mentă pe un fond al gustului dulce acrișor. Ce trebuie subliniat la florile comestibile – este important să provină dintr-o sursă sigură, panselele pe care le cresc în jardiniere au fost plantate de mine din stadiul de sămânță, astfel încât sunt sigur ca nu li s-a forțat creșterea cu chimicale. Prin urmare nu dați fuga în piață după răsaduri gata formate, conțin chimicale la greu, sunt bune doar de admirat culorile și atât.
Ciupercile cele mai bune pentru combinația în discuție sunt de bună seamă cele de pădure, dar cum asfaltul orașului nu știe să producă așa ceva, champignon cu pălăria maro reprezintă o opțiune câștigătoare, mai ales că sunt ceva mai aromate decât suratele lor albe. Salsa de parmesan și trufe negre am cumpărat de la Saponella de pe Calea Mosilor, am povestit în acest articol mai multe despre ei.
- să trecem la fapte:
- 500 g de ciuperci spălate sub jet rapid și feliate
- 200 ml smântână pentru gătit
- 1 ceapă tăiată mărunt
- 2 căței de usturoi striviți și tocați
- 2 fire de ceapă verde tocată fin
- 3 fire de cimbru verde – doar frunzele
- la alegere pătrunjel sau mărar, jumătate de legătură tăiată foarte fin, se poate și fără dacă vreți să fie subliniată mai bine expresia trufelor
- 2 linguri de salsa de parmesan cu trufe, sau carpaccio de trufe conservate sau proaspete
- 1 shot (cca 40 ml) vin alb dulce
- 2 linguri de unt
- sare, piper proaspăt măcinat, 2 lingurițe de piper roz
- opțional parmesan ras la final și flori comestibile
Am topit untul la foc mic, am adăugat ceapa și usturoiul cu un praf de sare, le-am sotat la foc mic spre mediu cca 5 minute, cât să ia ceapa o nuanță aurie, am adăugat ciupercile, cimbru și încă un praf de sare. După ce și-au lăsat lichidul, am mărit flacara la foc mediu și le-am lăsat până s-a evaporat tot lichidul, am stins cu vin, am amestecat și am lăsat 30 de secunde să se evapore alcoolul, am adăugat smântâna, piperul măcinat și cel roz, ceapa verde și salsa de parmesan cu trufe. După 5 minute la foc mediu s-a legat sosul, am adăugat 2 linguri de mărar tocat, am luat tigaia de pe plită și am lasat-o în repaus 5 minute. Neapărat un pahar de Tămâioasă rece și este de vis cu tocana aromată cu gustul fin al trufelor.
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments