supă de gâscă sălbatică. din Țara Hațegului

Gâsca a coborât din cerurile Buzăului, dar licoarea desăvârșita poartă amintiri din satul Clopotiva, un sat de poveste de la poalele Retezatului. Prin anii ’89 am fost trimis în sat să întocmesc un foto-reportaj despre oamenii frumoși, minunați, gospodari din aceste locuri. Am picat în mijlocul satului de sărbătoarea Nedeilor, imediat după Paști, când tot Banatul este în sărbătoare, se pregătesc munți de mâncare și curg râuri de vin și pălincă.

Destinația inițială a supei a fost o ciorbă acrită cu zeamă de varză, sau cel puțin la asta mă gândeam când am făcut friptura, dar când am gustat din carnea dulce și fină a gâștii am schimbat din mers regula jocului, acreala și gustul pregnant al zemei ar fi acaparat toată fiertura. Așa mi-am amintit de un moment inedit din acea vizită la Clopotiva, când am primit în cele patru zile petrecute pe-acolo două cereri în căsătorie, una dintre ele acompaniată cu o supă și friptură de gâscă, la mare cinste prin ținuturile Banatului.

La prima cerere am zis că i s-o fi pus fetii pata pe mine, nu-i de mirare dragoste la prima vedere. Dar la a doua deja m-a pus pe gânduri, am devenit Făt Frumos peste noapte? Sau fetele erau dornice de un buletin de București, la mare căutare pe vremea ceea? Nici una nici alta, răspunsul a venit la finalul vizitei de la medicul satului, care deja știa că sunt vânat de fetele locului. Explicația a fost simplă, toată zona era depopulată de bărbați, care erau mutați la combinatele siderurgice din Hunedoara și Reșița sau la alte proiecte ale regimului comunist, astfel încât proporția era de 3-4 femei la un bărbat, iar majoritatea bărbaților rămași la vatră erau trecuți de prima tinerețe. Prin urmare, cum apărea ceva tineret prin zonă – destul de rar – era bătaie pe ei.

Revenind la supa noastră magică, pe care numai cea de rață sălbatică o poate egala, am folosit numai spatele și aripile păsării, pe care le-am opărit 2 minute, am aruncat zeama și am spălat oala, apoi am pus-o la fiert în apă rece, cu o lingură de sare semigrunjoasă. După ce-a lăsat spuma, am pus capacul și am fiert-o o oră jumate sub presiune. Am adăugat zarzavaturile, după jumătate de oră a fost gata.

O supă ca asta cere niște tăieței de casă, e păcat de gâscă s-o tratăm cu indiferența unor tăieței profani din comerț. Prin urmare cât a fiert gâsca, am încropit un aluat dintr-o cană de făină, un ou și o linguriță de sare, l-am lăsat în liniște juma de oră, am întins foaia subțire, am lăsat-o și pe dânsa încă juma de oră la uscat, am rulat-o și tăiat-o, gata și cu tăiețeii. Mi-a mai rămas să mai scot din grăsimea lăsată în abundență de găscă, să scot carnea de pe oase, să scot din legumele care și-au îndeplinit rolul – ceapa, păstârnacul, țelina, pătrunjelul rădăcină și să fierb 2-3 minute tăiețeii. A ieșit o supă clară, limpede și aromată care a mai cerut în castron un praf de piper și pătrunjel verde din abundență. Ardeiul iute este obligatoriu la noi, fie ciorbă sau supă. Ce să mai zic, pansament pentru stomac și medicament pentru suflet!

Să aveți poftă!