saramură de pui. din șatra căldărarilor

Acum ceva zile, ma mișcam agale printre tarabele Oborului, când aud o voce baritonala la câțiva pași de mine: Dorianeee, socares pralaaa ??? Am recunoscut imediat vocea, o recunosc dintr-o mie: Jeaneee, socares mooo, socares praleee?? Jean mi-a fost camarad de armata si unul dintre cei mai buni prieteni, în acele vremuri. Om simplu si cu inima mare, foarte bun lăutar, țigan get-beget – cum lui însuși îi place spună despre el. Tatăl lui l-a botezat după numele celebrului Jean Moscopol. Am făcut împreuna, în armată, o echipă de aur. După armată și-a văzut fiecare de viata lui, dar ne-am mai văzut prin târgul Oborului sau la vreo sărbătoare din cartierul în care am copilărit. Copilărie pe care am petrecut-o și pe aleea de la bloc, împreună cu copii de țigani, eram prieteni buni de joacă, nu știam ce-i aia român și ce-i aia țigan, eram cu toți la un loc si ne distram. De la ei am învățat sa o rup pe țigănește, mai ales înjurăturile pe care le țin minte de-atunci 🙂

M-am așezat cu Jean al meu la un țap de bere sa povestim din ce-a mai facut fiecare cu viata lui. Din vorba’n’vorba ii povestesc si despre blog, ii arat pe telefon, la care el zice: h’auz’? șucar blog, da’ o haleală țîgănească nu zgârie șî deștele tale pă sticla aia? Scriu, trai-te-ar Dumnezeu, dar da-mi si mie o rețetă ceva, că in afară șah hai mas, pe care doar când îl scriu pe nume îmi plânge ficatul de greu ce este, alta nu știu. Eventual mușchi țigănesc, când mi-oi lua afumătoare 🙂

Zice Jean: Haida care (care = acasă), o vezi si pe mama, ca o sa se se bucure mult sa te vadă și poate și-o aminti ceva. Zic, Jeane, mai bine o întrebi tu și ma suni și-mi zici, la care Jean: prala (prala = frate), te vad odată la 100 de ani si nu treci cinci minute pe la mine, mă jur pe trei vecini de-ai mei de la parter si de la etaju’ 1 că mă supăr pe tine! Îți trimite mandea șoșoiu’ pe lansete de mai prinzi pește canci! Ups, toate până la iepure pe lansetele mele, nu-i de gluma 🙂 Ce sa-i mai zic, dacă tot stă in gura Oborului am trecut s-o vad si pe tanti Florica, de la care am mancat la greu in armata, când ii trimitea mancare lui Jean. Tot ce primeam amândoi de-acasa puneam la mijloc si aia era. Ajungem la el, intra in casa si îi spune lui tanti: mamoo, ia uite ce gajiu ti-am adus!! (gajiu = român). Când mă vede tanti Florica, exclamă – moroseav!!! (copilul meu!). In fine, depășim emoțiile, poveștile si intram in subiect.

Tanti Florica mi-a zis asa: “…mi-e greu sa spun despre o mâncare cu adevărat tradiționala țigăneasca, pentru ca cei mai multi dintre noi eram șătrari si mâncam ce apucam. Eu am stat cu părintii mei in șatră de căldărari, până m-am măritat cu tac-so lui Jean, care era lăutar. Vătrașii (cei stabiliți pe la sate) s-au dat după obiceiurile românilor. Șătrarii puneau in ceaune ce găseau pe camp, prin pădure, culegeam fructe, ciuperci, bărbații puneau capcane pentru capre si ce mai pica in laț… Băieții mari se mai duceau la ciordeala prin sate si mai aduceau cate-o ciriclie (găina) mai tânăra sau mai bătrâna care se făcea pe grătar sau fiarta. Ca tot veni vorba de ciriclii, îmi aduc aminte de o mâncare pe care o facea tata de cate ori mai pica vreun păsăret mai baro si pe care am mâncat-o si la familia lu ‘ bărbată-miu – pui fript pe grătar cu ardei copt si cufundat în zamă cu sare și oțet. Asta aș putea spune ca-i țigănească, ca doar la noi am văzut asa ceva”.

După acest moment inedit cu Jean, m-am pus mai serios pe cautat rețete tradiționale țigănești. Am găsit saramura lui tanti Florica într-o relatare din presa, în care Sighișoara Cioabă povestește despre pui pe sâr a’la Lulica, exact aceeași mâncare. Este o saramura relativ clasica, care înlocuiește pestele cu puiul si care ar putea fi tradițional țigăneasca. In lungile lor călătorii dar si in condițiile de penurie, aveau nevoie de mâncare proteica, lungă, care sa alimenteze toată comunitatea. Astfel, o saramura cere pâine sau mămăliga, suficient cat sa înmulțească mâncarea si sa tina de foame întregii șatre.

Coloana sonora a acestui post face parte din coloana sonora a filmului Șatra, regia Emil Loteanu, muzica semnată de Yevgheni (Eugen) Doga, 1975. Am digitalizat muzica de pe discul de ebonita, se aude poate vechimea discului, a sărit acul pick-up-ului de vreo 2 ori, este din 1976. (vezi inceputul postarii)

Ce-i cu saramura din șatră? E simpla si buna. Am pus pe grătarul încins:

2 pulpe de pui sărate si piperate, unse cu un pic de ulei
4 ardei grași
am tăiat 2 fire de ceapa verde, câteva fire de pătrunjel și câteva de tarhon verde
am strivit 6 caței de usturoi, am tăiat câteva felii de ciușca iute – iute

am alergat pulpele si ardeii pe grătar pana s-au rumenit
am pus la fiert apa într-un ibric cu 1 lingură de sare grunjoasa
am aranjat rapid un mujdei, l-am amestecat cu apa fierbinte și verdeață
am curățat ardeii
am pus într-un castron de-a valma – pulpe, ardei și ciușca, zeama cu verdețuri, le-am lăsat 15 minute la infuzat
le-am aranjat pe farfurii la fel de haotic, halucinant și ordonat, grotesc și delicat, ca-n dansul necontenit și veșnic al nomazilor, a zilei, a nopții și a vieții…

Tetrailes bahtalo și sa aveți pofta!