walk with the wok

pomana porcului – ritualul sacrificiului

Dorian Radu
Recipe by | 19/12/2016
30 min
Cook: 15 - 20 min

Zilele astea România guiță la greu, a început tăiatul porcilor. Este un eveniment împământenit al Crăciunului care,  a propos de sărbătorile de iarnă, nu are legătură cu nici un sfânt Ignat; pe sfântul cu pricina l-a “delegat” biserica, ca să nu cumva să scape vreo sărbătoare cu iz păgân, necontrolată de sistem. Mai curând, Ignatul ar avea legătură cu Ignis sau Agni, o zeitate vedică a focului. Tradițiile de sacrificare ritualică a porcului vin din negurile antichității, porcul fiind asociat în multe culturi cu diverse zeități agrare. Una dintre practicile ritualului românesc, este trasarea unui semn cu sângele animalului sacrificat pe fruntea copiilor, sau folosirea sângelui pentru diverse descântece sau leacuri – care evident vin din perioada precreștină, așa cum spune  Mircea Eliade în lucrările sale despre practicile arhaice. Tot de la Eliade aflăm că de Ignat, tradiția spune că dacă nu tai un animal, măcar să vezi sânge de animal, de pasăre…

În week-end a trebuit să fiu prezent la un sacrificiu de Ignat. Spun a trebuit pentru că nu sunt fan al primei părți al acestui moment, dar până la urmă trebuie să-mi asum că dacă îmi plac porcăriile, trebuie să stâng din dinți și să asist la sacrificare, în final moartea face parte din viață. Îmi place să remarc faptul că în cele mai multe zone din țară (pe unde am participat la cele tăieri de porc) se păstrează un ritual în care se sacralizează acest moment sângeros. Nativii americani, sau siberieni sau africani, păstrează și astăzi tradiții de mii de ani, care presupun rugăciunea înainte de vânătoare și mulțumiri pentru faptul că animalul s-a sacrificat, pentru a se hrăni comunitatea lor. Un vestigiu al acestui ritual este prezent și în cultura noastră. În cele mai multe gospodării, înainte de sacrificare se face o rugăciune, apoi în funcție de loc și de datină se stropește capul porcului cu sare sau cu grăunțe. După sacrificiu, o parte din sânge este vărsat în pământ, ca o înmormântare ritualică, dar și cu scopul de a “hrăni” pământul cu puterea animalului, pentru a deveni mai rodnic. Mai sunt și alte obiceiuri pe care probabil că le moștenim din timpuri imemoriale, Eliade le descrie cu lux de amănunte.

Există și o altă fațetă a Ignatului, pe care poate pentru prima dată am remarcat-o pe facebook în aceste zile – de fapt am remarcat-o pentru mi-a atras atenția postul unui prieten în care semnala cu amărăciune apariția unei avalanșe de poze cu porci tăiați, tranșați, porci călăriți, în toate ipostazele. Da, avem gena de vânător în noi, este prezentă de sute de mii de ani. Doar că vânătorul își respectă vânatul, ca și pescarul peștele. Batjocorirea animalului sacrificat este echivalentă cu batjocorirea mâncării, pentru că din același animal, personajele care se distrează pozându-se haotic cu animalul sacrificat, se vor hrăni mai departe cu el.

Revenind la ale noastre, carnea prăjită în untură, tăiată din mai toate părțile porcului, botezată cu mujdei de usturoi, acompaniată de o mămăligă aburindă și stropită cu vin de buturugă, este o delicatesă de-a dreptul sacră a cinstirii porcului,  crescut în prispă din fragedă pruncie. De la un praznic pe cinste nu pot lipsi ganglionii, pe care măcelarii îi păstrează pentru ei, de asemenea fleica este o componentă obligatorie. În rest, câte puțin din ceafă și pulpă. În unele locuri se pun și câteva bucăți din măruntaie – inimă, ficat, rinichi.

Dacă în general, în sud carnea tăiată bucăți se piperează și se prăjește pur și simplu, mai prin Ardeal și Maramureș, în untura încinsă se aruncă o linguriță de paprică dulce și iute, apoi se pune carnea la prăjit. După ce se rumenește, se stinge lucrarea cu o ceașcă de vin alb și cu un mujdei de usturoi, tot atunci se stropește cu sare, se mai lasă pe foc vreo 10 minute și aia e.

În farfurie, după ce s-au cunoscut cărnurile cu mămăliga, se stropesc bucatele din belșug cu sosul de vin și usturoi, abia acum mâncarea este desăvârșită. Șoriciul pârlit și fraged, murăturile, salata de varză acră dichisită cu un praf de boia, să fie la îndemână. Astfel am preparat și eu praznicul de-alaltăieri, din 4 kilograme de carne și-o mămăligă s-au săturat vreo zece guri. Totul a fost așa cum trebuie să fie, deși, nu trebuie nimic…doar să ne bucurăm de viață.

Să aveți poftă!

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend