În ziua în care am descoperit această variantă de pizza m-am bucurat ca un copil, am avut un sentiment ca și cum aș fi descoperit roata, apa caldă și mersul pe jos. Eram într-una din acele zile în care aveam chef de o pizza, dar fără chef de plămădit aluaturi și nici ca să mă mișc la magazin după un blat congelat. În schimb aveam în frigider lipii libaneze, topping-uri din belșug și câțiva mititei pe care vroiam să-i frig a doua zi.
Am încins cuptorul la 200ºC (dacă aveți mod pizza la cuptor este și mai bine) și m-am apucat de joacă. Am amestecat doi mititiei cu jumătate de ceapă, ardei iute și o legătură de pătrunjel (toate tocate mărunt), am întins bine pasta pe o lipie și am dat-o la cuptor pentru 6 minute, a rezultat o pizza turcească (lahmacun) de nota 10.
Am mai făcut încă una în stil peperoncino: am împrăștiat pe lipie sos de roșii amestecat cu 2-3 căței de usturoi, un praf de sare, piper și busuioc uscat, am presărat mozarella rasă, mezeluri din ce am avut prin frigider, ardei iute și bulgăresc. După ce s-a copt, tot 6 minute, i-am administrat niște parmezan ras și am mai dat-o un minut la cuptor.
Iată și una bella quatro fromaggi, cu sos de roșii peste care am presărat mozarella și in cantități relativ egale Camembert, blue cheese, Parmigiano Reggiano, 5 minute la cuptor au fost suficiente. O pizza quatro fromaggi cere fie un Chardonay, daca preferați un vin alb sau un Pinot Noir sau Zinfandel.
Au fost doar câteva idei, esențială în această poveste este alternativa lipiei libaneze (sau tortilla sau pâine armenească lavaș) ca blat de pizza; după coacere rezultă o pizza veritabilă cu blat subțire și crocant, care poate fi folosit în orice variantă de pizza și cu orice topping, mai multe idei găsiți în postarea cu 40 de rețete de pizza.
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments









americane
asiatice
bucataria de la malul Egeei
de Craciun si Revelion
de la bunica si mama
de Pasti
de peste tot
did it my way
din delta dunarii
din povestile 2 Mai-ului
est-europene
mediteraneene
orientale
romanesti
vest-europene
breakfast, brunch
de post
desert
dip-uri
fast home made
lichide
paste
pizza
raw
salate
solide
slow food
starter
vegan
veggies
somelier
vinuri albe
vinuri rosii
vinuri rose
vinuri spumante
vinuri speciale