Buna ziua, ma numesc Marina, sunt pasionata de bucataria italiana, care mi se pare printre cele mai bogate din lume in materie de gusturi si arome. Reteta de pesto cu salvie si spanac am invatat-o in Italia, m-a impresionat de cand am gustat-o prima data si a devenit una dintre pesto-urile preferate ale familiei, indiferent ca il servesc celor dragi cu paste sau cu gnocchi, mie imi place mai mult in varianta cu gnocchi.
- lista ingredientelor:
- gnocchi:
- 2 kg de cartofi fainosi
- 400 g faina 650
- 1 ou
- sare si piper proaspat macinat
- pesto:
- 10-12 frunze de salvie
- 100 g frunze de baby spinach – spanac cu frunze mici
- 100 g alune prajite 2-3 minute in tigaie fara ulei
- 2 catei de usturoi
- un varf de lingurita de nucsoara rasa
- 2 linguri de parmezan sau pecorino ras
- sare si piper
Gnocchi puteti gasi proaspeti in supermarket, dar eu una ii prefer pe cei facuti in casa, mai ales ca se fac simplu si rapid. Cartofii fierti in coaja si racoriti ii fac piure, adaug oul, sarea si piperul, ii pasez din nou ca se amestece bine cu oul. Adaug treptat faina si o incorporez in aluat, il framant pe blatul de lucru presarat cu faina, maximum 2 minute. Impart aluatul in patru si il rulez in suluri grosi ce 5-6 milimentri, un pic mai gros decat carnatii cabanos, apoi ii tai in bucati de 2 centimetri. Presar un praf de faina pe o tava si ii las la rece jumatate de ora. Se fierb in apa clocotita cu o lingura de sare, in serii mici casa nu scada prea mult temperatura apei. Cand se ridica la suprafata (cateva minute de fiert) sunt gata.
Pesto: in bolul de mixat se pun alunele, spanacul, usturoiul si jumatate din uleiul de masline. Se dau cateva pulsuri, se adauga treptat restul de ulei. Se adauga frunzele de salvie si nucsoara, se mai dau 2 pulsuri, se asezoneaza cu sare si piper. Se toarna sosul pesto peste gnocchi, se presara branza rasa.
Pofta multa si buna!
postat de Marina
Comments
Powered by Facebook Comments