Condimentul magic al acestei frigărui turcești este “7 piperuri” sau “7 condimente” – un mix format din piper negru, chimion, cardamon, nuscșoară, cuișoare, coriandru și scorțișoară, mix pe care îl găsiți la orice magazin alimentar turcesc sau arăbesc. 7 piperuri este foarte folosit în bucătăria orientală, dar trebuie atenție la dozare, pentru că este foarte aromat și poate schimba în mod neplăcut gustul mâncării dacă este dozat în exces.
Pentru un shish taouk reușit, pieptul de pui tăiat în cuburi de 2-3 cm se marinează minimum 3 ore sau mai bine o noapte, dar procesul de marinare se poate scurta la 1 oră adăugând în marinadă zeama de la o portocală sau 2 mandarine sau orice altă citrică vă place. Acidul din suc “‘rupe”‘ fibrele și accelerează procesul de marinare. Carnea se frige câteva minute, cât să fie pătrunsă și puțin rumenită, dar suculentă. Frigăruile se asezonează cu sare și piper imediat ce se sunt gata fripte.
În mod tradițional, frigăruile sunt încărcate doar cu carne și servite cu o emulsie de usturoi și diverse salate, dintre care salata de ceapă roșie, pătrunjel și sumac este favorită, totul stropit din belșug cu lămâie. Evident că pot fi intercalate diverse legume pe frigăruie și servite cu un dressing de iaurt și usturoi sau cu sos de muștar.
Orientativ, dintr-un kilogram de piept, 12 cepe arpagic, 12 roșii cherry, 2 ardei grași tăiați pătrățele (unul roșu, unu verde) am obținut 12 frigărui.
- pentru 1 kg de carne, marinada am pregătit-o din:
- 6 căței de usturoi stiviți
- 2 lingurițe de 7 piperuri
- 2 linguri de ulei de măsline
- toate amestecate bine
- pentru o marinare rapidă, se adaugă suc de citrice
- variante de dressing:
- sos de muștar: 1 lingură de muștar, 1 linguriță de miere, 1 lingură de zeamă de lămîie, 1 linguriță de hrean ras, un praf de sare toate amestecate
- sos de iaurt cu usturoi: 125 g iaurt gras amestecat cu 3 căței de usturoi striviți și frecați cu sare și câteva picături de ulei
- sos de usturoi: 3 lingurițe de ulei de măsline, 4 căței de usturoi striviți, sare. Usutroiul se amestecă cu ulei treptat, până se obține o emulsie
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments




americane
asiatice
bucataria de la malul Egeei
de Craciun si Revelion
de la bunica si mama
de Pasti
de peste tot
did it my way
din delta dunarii
din povestile 2 Mai-ului
est-europene
mediteraneene
orientale
romanesti
vest-europene
breakfast, brunch
de post
desert
dip-uri
fast home made
lichide
paste
pizza
raw
salate
solide
slow food
starter
vegan
veggies
somelier
vinuri albe
vinuri rosii
vinuri rose
vinuri spumante
vinuri speciale