walk with the wok

creveți expandați – din traumele culinare ale comunismului

creveți expandați – din traumele culinare ale comunismului

No Comments

Chestiile astea expandate au fost chipsurile aproape obligatorii ale copilăriei și mai ales ale adolescenței noastre. În anii 85-89, pe oriunde beai o bere în zona centrală a Bucureștilor, mai ales în Triunghiul Bermudelor –  Cina, Lido, Butoiașe și mai târziu Grădinița – te trezeai pe masă cu un castron de creveți. Un fel de-a spune creveți, de fapt este o pastă de amidon cu făină de carapace de crustacee și conservanți, expandabile la prăjit, care se importau pe acele vremuri din Cuba și Vietnam, astăzi din Vietnam,  China și Polonia.

Că te trezeai cu ele pe masă în cârciumă, hai treacă-meargă, era ca și cum ai fi plătit o bere în plus. Mai trist era când comandai ceva de mâncare și te trezeai cu creveții vieții pe post de garnitură, în loc de cartofi prăjiți, dacă ți-era foame îi mâncai, ce puteai face? Dar marea problemă nu era nici aici, nu prea aveam ce mânca în cârciuma în acei ani, mâncam doar când chiar ne era foame. Problema era în alimentare și mai ales la casele de comenzi, unde pentru fiecare aliment mai rar – rare erau pe vremea aceea carnea, brânza, untul, mezelurile, citricele – trebuia să cumperi și 1–2-5- 10 cutii de creveți expandați. Astfel încât în debaraua mamei se adunau cutii peste cutii, pe care ar fi vrut sa le dea cuiva dar nu le vroia nimeni.  Mie unul nu-mi displăceau, eram singurul din casă care mai prăjeam ceva creveți când și când, la răstimpuri, cu popasuri – vorba lui Lope de Vega, dar în ultimii anii ai comunismului chiar m-am simțit agresat de nevinovatele rondele din amidon.

Zilele trecute am trecut printr-o prăvălie chinezească, să-mi refac stocul de condimente asiatice. Mi-a căzut ochiul pe o cutie cu crevetele acelor vremuri –  să iau, să nu iau? Am dat cu banul, a căzut pe da. Nu-s rele, nu-s grozave, sunt nostalgice…au gustul unor timpuri de mult apuse. Atât.

Să fim sănătoși!

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend