Spaghetele alla amatriciana, originare din zona micului oraș Amatrice din Lazio (aproape șters după cutremurul din August 2016), au o istorie oarecum comună cu cea a spaghetelor cacio e pepe: o mâncare păstorescă, dar care are la bază pe lângă paste, șuncă făcută din gușă de porc – guanciale – sărată și maturată. În secolul 18 a apărut în ecuație și sosul de roșii și odată cu această nouă rețetă și-a schimbat și numele – din Gricia, cum se numeau în trecut – în alla amatriciana. În istoria recentă a primit titlul de Produs Agroalimentar Tradițional (Prodotto agroalimentare tradizionale – PAT).
Ca mai toate sosurile italiene, este o combinație simplă de ingrediente: șuncă guanciale (sau șuncă din piept de porc), roșii, vin alb, ardei iute, brânză pecorino (sau parmesan dacă nu avem la îndemână brânza de oaie maturată), eventual usturoi, si evident paste, ideal proaspete. Eu am optat pentru varianta cu usturoi, pe care l-am sotat împreună cu ardeiul iute în uleiul încălzit la foc mic, 3-4 minute. Am scos ardeiul și usturoiul, am dat focul mare și am rumenit bacon-ul tăiat bucățele, am stins cu vin.
După ce s-a evaporat alcoolul, am adăugat în tigaie roșiile tăiate felii, ardeiul iute și usturoiul, piper, sare, am lăsat sosul la foc mic 15 minute. Între timp s-au fiert pastele al dente, le-am pus direct în tigaie împreună cu un polonic din apa în care au fiert, 3 linguri de pecorino ras, am amestecat bine ca să se îmbrace pastele cu sos, le-am lăsat încă 3 minute la foc mic și asta a fost, plus o ploaie de pecorino peste paste în farfurie. Din vinul adus din Italia am ales un Chardonnay de la Terresomme, un Trentino. Se asortează la fel de bine și un Sauvignon Blanc sau orice alt vin alb sec vă dorește pipota…bun să fie.
- cantități pentru 4 porții:
- 350 g spaghette
- 150 g șuncă
- 100 g brânză pecorino sau parmesan ras
- 400 g roșii decojite, tăiate cuburi
- 2-3 căței de usturoi
- 1 ardei iute
- 2 linguri de ulei de măsline
- sare, piper
Să aveți poftă!
Comments
Powered by Facebook Comments



americane
asiatice
bucataria de la malul Egeei
de Craciun si Revelion
de la bunica si mama
de Pasti
de peste tot
did it my way
din delta dunarii
din povestile 2 Mai-ului
est-europene
mediteraneene
orientale
romanesti
vest-europene
breakfast, brunch
de post
desert
dip-uri
fast home made
lichide
paste
pizza
raw
salate
solide
slow food
starter
vegan
veggies
somelier
vinuri albe
vinuri rosii
vinuri rose
vinuri spumante
vinuri speciale