Anul 1990 m-a prins lucrând ca fotoreporter, aveam 22 de ani. Lucram pentru ziarul Viata Studenteasca, in ’89 am prins un contract de colaborare cu Agerpress, eram si fotograful oficial al Muzeului de Istorie Bucuresti. Pe la mijlocul lui Ianuarie ’90 ma suna o prietena de la Ministerul Culturii sa ma întrebe dacă am pasaport. A fost printre primele lucruri pe care le-am facut dupa revoluție, sa-mi scot pasaportul. Imi spune ca la sfarsitul lunii urmează sa aiba loc la Opera din Viena un concert dedicat Romaniei, celebrare a Revoluției, unde vor veni cateva din marile voci ale operei acelor vremuri,  inclusiv artisti romani din diaspora si din tara: Eugenia Moldoveanu, Placido Domingo, Jose Carreras, Agnes Baltsa, Gheorghe Zamfir, Liliana Vaduva-Ciobanu, Ileana Cotrubas si alti grei ai muzicii de opera. Misiunea mea era sa fac un fotoreportaj. Am acceptat fara sa clipesc, ce sa mai intreb de conditii, plecam si pe jos.

In ajunul plecarii, ma duc la minister sa-mi iau documente, acreditari  etc. Ce mi-a pus in brate ministerul vietii: bilet de tren dus intors, o acreditare scrisa in limba romana cum ca guvernul ma acreditează sa-l reprezint ca fotoreporter la acel spectacol si 1000 de lei – echivalentul la cursul oficial a 100 de dolari, doar ca acest curs era valabil in Romania si atat. Dupa Viena urma sa plec la Budapesta, unde avea sa aiba loc o alta mare festivitate, de data asta cu artisti romani: Sofia Vicoveanca, Corul Madrigal, Victor Rebengiuc, David Ohanesian etc. La Budapesta aveam facilitățile asigurate, la Viena eram pe cont propriu, in baza acelei mii de lei si ce-am mai luat eu cu mine, vreo 500 de lei.

Ma urc in tren si dus am fost. Ajung dimineata pe la 9 in Viena, in gara Westbahnhof; m-am simtit ca in cosmos. Acum poate este greu de inteles diferenta dintre noi si occident, care este relativ mica din punct de vedere al peisajului. Dar Romania cenusie si comunista a acelor vremuri, era total diferita fata de ceea ce vedem astazi. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc sa schimb banii. Am primit pe mia de lei echivalentul a 12 dolari, in silingi austrieci.

M-a luat un pic panica, cu banii astia abia treci strada in Madadagascar. Am avut inspiratia sa iau cu mine niste fotografii pe care le facusem la Opera Romana in ’88, la un spectacol cu o trupa de balet din Viena. Le luasem datele de contact cu promisiunea ca le trimit pozele prin posta, am uitat sa le trimit, dar mi-am adus aminte de ei inainte sa plec. Am gasit Theater an der Wien. Din trupa care a fost la Bucuresti, am gasit in teatru o singura balerina (la barza chioara face D-zeu cuib), i-am pus pozele in brate. A fost surprinsa, mi-a multumit si a pus intrebarea pe care speram sa o puna: cat ma costa? I-am explicat in doua vorbe situatia in care eram si i-am spus sa-mi dea cat vrea ea, nu stiu cati bani sa-i cer. Mi-a pus in mana echivalentul a 50 de dolari, mi-a mai venit inima la loc. Ma gandeam ca gasesc sa mananc si sa dorm cu banii astia pana a doua zi, cand urma sa plec la Budapesta. Din cei 12 dolari zburasera deja 10, pe bilet de tramvai, un sandwich, un suc si un pachet de tigari. Cand am primit cei 50 de dolari, mai aveam in buzunar doar 2, eram in culmea fericirii.

Urmatorul obiectiv: sa vad cum intru in Opera la spectacol. Ajung la locul faptei, portarul ma intreaba politicos – scopul si durata vizitei, incerc sa-i explic, omul nu vorbea engleza. A chemat pe cineva, i-am explicat, i-am pus in fata hartia de la guvern in limba romana si m-am calmat: in fata lor hartia nu are nici o valoare, nu pot intra in Opera la spectacol. Am pus-o! Am cautat un telefon public, i-am sunat pe desteptii din tara care m-au trimis cu mana in…buzunar in mijlocul Vienei, mi-au zis ca n-au ce face, sa ma descurc. Singurul om pe care il cunoasteam in Viena era Eugenia Moldoveanu, care stiam ca urma sa cante la spectacol. Singura varianta sa o contactez, era sa o astept la intrarea artistilor, nu stiam la ce hotel sta. Pe la 6 m-am postat la intrarea in Opera, curand a aparut si Eugenia. I-am explicat situatia, in secunda 2 m-a luat de brat si a zis – hai cu mine. La intrare, acelasi portar a intrebat timid ce-i cu mine. La care Eugenia: He is my man! Imaginati-va un tablou: o diva, vedeta a marilor scene ale lumii, imbracata somptuos, la brat cu un barbos in blugi si bocanci, cu rucsac in spate. Daca facea cineva o fotografie, lua premiul Pulizer 🙂

A inceput A Night at the Opera. Seara a fost coplesitoare din multe puncte de vedere. Eram intre starurile operei mondiale – Domingo, Carreras, Agnes Baltsa, ii vedeam pentru prima data pe marii artisti romani din diaspora, inclusiv pentru ei au fost momente emotionante cand s-au revazut.

Mi-am instalat aparatura in cabina Eugeniei, cand sa ies in culise sa fac poze, vine un nene la mine, imi spune ca este directorul tehnic al Operei si ca daca nu am nu stiu ce hartie nu pot face poze. Astfel incat, toata seara am facut leapsa cu el prin culisele Operei, ca sa pot sa-mi fac reportajul. A fost fun dar si stresant, aparea nebunu’ de unde nu te-astepti, ca-n desene animate. A vrut sa ma dea afara din opera, m-am ascuns in cabina  Eugeniei, n-a avut tupeu sa intre peste mine. Mai ieseam, mai trageam cateva cadre, cand il vedeam pe Gogu directoru’, ma tiram in cabina.

Spre finalul spectacolului, ma intreaba Eugenia unde stau, cum stau, daca am nevoie de ceva. Ii spun ca am 50 de dolari toti banii si ca sper ca ma descurc, nu e proplema. 50 de dolari in Viena!  – a exclamat Eugenia, esti nebun, cine te-a trimis aici cu banii astia? Guvernul Romaniei, dar nu cu 50, ci cu 12 🙂 Stai aici ca o rezolvam – imi spune. Iese in culise si le spune colegilor: singurul fotoreporter din Romania la acest spectacol are 50 de dolari, haideti sa-l ajutam un pic! Ce sa va spun, dupa 5 minute in buzunarul meu isi facusera loc aproape 1000 de dolari. Mi-a stat ceasul, nu stiam nici macar cum se scrie suma asta. M-am sucit pe loc, n-am mai plecat a doua zi la Budapesta, am mai stat doua zile in Viena, aveam timp.

La iesirea din opera a mai fost un moment fun. La iesirea artistilor, erau sute de fotoreporteri care n-au avut norocul sa fie prezenti la spectacol si care asteptau  iesirea vedetelor. Fiind noapte si nu aveai cum sa vezi cine iese,  incepeau blitzurile in blind. Cat am trecut prin coridorul format de ei, m-au bulversat cu totul, incepusem sa ma gandesc daca nu am ajuns cumva vedeta 🙂 Asta a fost episodul Viena, unul dintre cele mai frumoase momente ale vietii.

Va invit sa vizionati clipul de la finalul postului, este celebra arie Brindisi La Traviata, cantata la acel concert de exceptie. A fost o improvizatie a acestor mari artisti, nu a fost repetata, ideea a fost a lui Placido Domingo in ultimele momente ale spectacolului. Nu repetasera, nu cantasera de ceva timp impreuna, rezultatul a fost magnific, au ridicat auditoriul salii Operei in picioare, s-a aplaudat zeci de minute, s-au cerut bisuri peste bisuri. Daca va uitati cu atentie la inceputul clipului, pe scena, Domingo si Carreras continuau conversatia pornita in culise, despre organizarea solo-urilor. Pana la urma le-au facut din mers cu Ileana Cotrubas, Agnes Baltsa si ei doi, secondati in cor de restul celebritatilor.

As fi postat fotografii mai multe, dar wordpress ma limiteaza la opt imagini. Acest fotoreportaj mi-a deschis usa catre Reuters, am avut multe imagini de la acest spectacol, pe care mi le-au cumparat pe loc, fara sa discute pretul.

Mai aveti rabdare de wiener schnitzel ? Haideti sa-l facem ca prea e bun. Bineinteles ca cel mai bun snitel vienez l-am mancat in Viena. In anii 2000, cand lucram la Siemens, eram mai mult la Viena decat in Bucuresti, treceam pe-acasa sa-mi schimb valiza. Intr-o zi, colegii de la Siemens Austria m-au dus la un mic restaurant aflat in centru, la un demisol, o afacere de familie, cunoscut in tot centrul de catre vienezi pentru snitelul mancat acolo. Crocant, fraged si mare, cat o ureche de elefant. Servit cu salata calda de cartofi si felii de lamaie, o nebunie. Asta urmeaza sa va descriu in randurile urmatoare, avem nevoie de:

• snitele:
• 1 kg de pulpa de vitel (daca e vienez, cam cere vita, dar hai treaca-mearga pui sau curcan)- curatat bine de pielite si eventuale zgarciuri, sa ramana doar carne macra
• faina, pesmet
• 3 oua
• sare, piper
• ulei pentru prajit
• felii de lamaie
• salata de cartofi calda:
• 3 cartofi albi fierti in coaja si taiati cuburi
• 1 ceapa rosie
• 2 linguri de ulei de masline
• zeama de la o lamaie

1. ca sa iasa ca la carte, feliile de carne trebuie batute bine cu ciocanul de bucatarie, n-am ce sa le fac, nu au fost cuminti. Ideea este ca grosimea feliei de carne sa ajunga undeva la 0,5 cm
2. faina amestecata cu putina sare si piper, felia de carne se da prin faina, ou, pesmet, se preseaza pesmetul ca sa adere la ou, se prajeste pana devine pesmetul auriu
3. salata de cartofi: intr-o tigaie se incalzeste uleiul de masline, se pune ceapa rosie taiata pestisori, se stropeste cu sare
4. se caleste pana se inmoaie, se adauga cartofii fierti si taiati, se amesteca cu delicatete
5. se adauga sare, piper, se mai lasa 2-3 minute pe foc mediu, se toarna zeama de lamaie, se amesteca, se stinge focul
6. daca snitelul merge mancat si rece, salata de cartofi se consuma calda. In Viena se mai pune in salata asta si maioneza. Eu nu pun, o prefer asa.

Ce-ar mai merge…o salata de varza frecata cu putina sare si scursa, cu niste fire de marar taiate marunt, un strop de ulei si cateva picaturi de lamaie. Sau o salata verde cu ridichi si ceapa.

Sa aveti pofta!

Brindisi La Traviata ( Baltsa, Cotrubas, Carreras, Domingo )Gala For Rom Romania 1990

Gala For Romania 1990 Wiener Staatsoper Agnes Baltsa, Ileana Cotrubas, Jose Carreras, Placido Domingo, Mara Zampieri, Cheryl Studer Leontina Vaduva, Gabriela benackova, Robert Lloyd, Alexandre Agache, Cornelio Murgu, Viorica Cortez, Jochen Kowalsky, Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco. Claudio Abbado – Conductor

Comments

Powered by Facebook Comments