walk with the wok

mâncare de conopidă. cu usturoi și mărar

Recipe by
1 ora
Prep: 10 min | Cook: 40 min | Servings: 4 portii

Mâncarea asta este una din preferatele copilăriei mele, care va rămâne un secret al bunicii. Mama n-a fost și nu este un fan al conopidei, motiv pentru care n-a fost interesată s-o învețe. Mi-am adus aminte acu’ ceva zile de acest gust, dar parțial. N-o să credeți, dar am făcut  inclusiv o meditație, în speranța că voi reuși să-mi reamintesc gustul cu toate cele. N-am găsit indicii nici la Sanda Marin, Anton Roman sau pe unde am mai căutat. Mi-a mai rămas s-o încerc la ghici, știind că se simțea un gust de usturoi, cel al conopidei dulci cu textură fermă și totul cu o tentă ușor aromată și acrișoară, ornată cu mărar. Rezultatul meu este o tocană bună, dar mi-e greu să spun că gustul este ca cel al mâncării bunicii, să zicem că este pe undeva pe-acolo. Dacă aveți rețete (sau părinții, bunicii voștri) din zona conopidei în tocană, vă rog postați-le pe blog, promit că le încerc.

Aparent nu este mare scofală, am improvizat o tocană clasică de ceapă, ardei și roșii la care am adăugat conopida opărită și 3 căței de usturoi, cu ceva cimbru, sare și piper. Dar îî lipsește ceva…Ce? Până voi găsi cheia, am să vă spun ce am făcut eu. Am luat:

  • o conopidă mică (max 1 kg) desfăcută în buchete mici
  • o ceapă tocată mărunt
  • 1 ardei gras tăiat cubulețe
  • 3 roșii decojite și mărunțite
  • 3 căței de usturoi feliați
  • 1 lingură de pastă de roșii, diluată cu apă din care am opărit conopida
  • 1 linguriță de cimbru, 1 foaie de dafin, 1 linguriță de piper, sare
  • 1 linguriță de zahăr
  • 1 legătură de mărar
  • 2 linguri de ulei
  1. am pus apa la fiert cu o lingură de sare
  2. la clocot am pus conopida, am opărit-o 5-6 minute la foc mic, am pus-o la scurs, am păstrat 2 polonice din lichid
  3. am încălzit uleiul în tigaie, am pus ceapa la sotat, a devenit translucidă – adică a intrat în transă lucidă 🙂 , am adăugat ardeiul, l-am lăsat să se înmoaie, am adus în discuție și roșiile, am adăugat din supa în care am opărit conopida, foaia de dafin și cimbrul
  4. au stat cu toatele la sfat cam 15 minute pe foc mic, s-au alăturat bulionul, usturoiul și conopida, zahărul, am mai lăsat tigaia pe foc 10 minute
  5. am asezonat cu sare și piper, am presărat mărarul tocat

Să aveți poftă!

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend