Reteta de lapte de pasare postata ieri, mi-a amintit  mie si multor cititori ai blogului meu despre  mancarurile copilariei, pe pagina mea de facebook a fost o adevarata explozie. Sunt intr-adevar gusturi care starnesc amintiri dragi, nostalgii.  Una dintre cele mai folosite formule, cand vorbim despre diverse manacuri, este – mancarea de la bunica, sau gustul ca la bunica. De unde vin aceste amintiri si mai ales de ce reusim cu greu sau deloc sa mai intalnim acele gusturi?

Un prim raspuns este ca mici fiind, eram in plin stadiu de formare al gusturilor. Fiecare dintre noi a selectat ceea ce i-a placut, dar preparat in stilul fiecaruia. Tocana de pui este pana la urma o tocana banala, dar fiecare bunica i-a pus amprenta: un praf de sare in plus sau un ardei gras in plus, care pentru noi facea diferenta.

Asta ar fi un aspect, dar mai este inca unul mult mai important, si am sa-l comentez plecand din alta zona. Expresia “a pune suflet” presupune in orice acceptiune implicare. Stim bine ca orice lucru facut cu suflet va duce spre ceva constructiv, spre deosebire de ceva facut in dorul lelii, care se cam duce pe apa sambetei…Sa ne intoarcem la subiect: si mama si bunica gateau foarte bine.  Mama, evident, a invatat sa gateasca de la bunica. Teoretic mancarea ar fi trebuit sa aiba acelasi gust. In cazul meu, nu prea avea. Erau zile cand nici nu puteam sa mananc mancarea facuta de mama.  Aveam 16 ani cand bunica a trecut dincolo, iar la foarte putin timp dupa asta mi-am dat seama ca nu mai imi place mancarea mamei.  Asa m-am apucat de gatit. Mama, biata ea, n-a inteles nimic. Ca sa nu o supar, mancam, dar cam cu noduri. Culmea e ca nici eu nu intelegeam ce se intampla, asa ca amandoi am pus-o pe seama faptului ca eram in transformarile varstei si asta e.

Mai tarziu am inteles. Care este diferenta dintre parinti si bunici? De fapt diferente, care sunt majore. In primul rand bunicii (cel putin majoritatea) au o relatie speciala cu nepotii. In foarte multe cazuri, bunicii ne-au crescut, fiind in contact mult mai mare decat cu parintii, relatia se adanceste. O alta diferenta importanta: bunicii au mult mai mult timp de oferit, cei mai multi sunt la pensie. Si pe langa timp, au si mult mai multa iubire de oferit, iar iubirea este cea care face diferenta majora. Parintii sunt prinsi in tavalugul vietii, in obligatii sociale, sunt stresati, sunt focusati pe job. Cand sunt tineri, iar copiii mici – in special la primul copil, parintii sunt la randul lor niste copii in fata copiilor lor. Invata din mers. Bunicii stiu toate astea, au trecut prin ele.

Nu imi propun sa inalt aici ode iubirii, dar trebuie sa constientizam ca in toate, iubirea face diferenta. In viata de zi cu zi, in job, in relatia cu partenerul, in casa. Iubirea este cea care da viata, din indiferenta sau resentimente, nu prea se naste nimic. Asa cum o piesa cantata cu drag, o activitate facuta cu drag – orice – creeaza emotie sau stare de bine, asta este si situatia mancarii. Vi s-a intamplat sa faceti de doua ori aceeasi mancare si o data sa nu o puteti manca? Mie mi s-a intamplat, si cu mine si cei dragi. Ce a facut diferenta? Starea in care eram cand gateam. Mi-a luat ceva timp sa constientizez asta, dar s-a intamplat. Indiferent ca gatim sau scriem sau prestam o munca, o parte din noi – din energia noastra – se transfera in ceea ce facem. Daca transferam o energie calda se sinte. Si se simte si mai rau daca punem buhuhu in loc de iubire.

O sa ma intrebati: pai si ce facem, nu mai mancam daca venim plini de nervi de la munca? Copilu’ plange de foame, barbatu’ tipa de nebun prin casa, in blocul de vis’a’vis asculta aia manele la maxim, eu ce fac? Faceti tot ce puteti face sa va calmati, altfel o sa cam transmiteti starea voastra si celor din jur, prin mancarea pe care o gatiti.  In primul rand respirati, respiratia calmeaza.  Daca sunteti sub stres, ideal ar fi sa faceti un dus inainte sa va apucati de gatit. Curgerea apei pe corp calmeaza. Incercati sa ascutlati o muzica, dar nu heavy metal 🙂 Incercati sa faceti orice care sa va calmeze, veti avea surpriza sa constatati ca si cei din jur se mai calmeaza. Vi s-a intamplat sa fiti bine dispusi, dar sa vina partenera sau partenerul acasa, nervos, si fara sa va spuna absolut nimic, fara sa sa se uite urat la voi, sa va piara tot cheful de viata? Asta este transferul de energie…

Unii poate se intreaba ceva gen: asta a luat-o rara?  Nope. S-au scris pe tema asta milioane de pagini. Va propun sa aruncati un ochi pe videoclipul de mai jos, in care cercetatorul  japonez Masaru Emoto prezinta rezultatul unor experimente, vizibile cu ochiul liber. Multi dintre cititorii mei care ma cunosc, se intreaba de ce nu spun mai multe pe tema asta. Am dat doar un hint, un punct de plecare. Va las placerea sa descoperiti si voi la randul vostru. Nu intamplator am pus acest videoclip, atat noi cat si mancarea au in prortie de 80% apa…

Vad ca m-am cam lungit, dar n-am terminat ce aveam de spus pe tema asta. De cand am facut scoala de bucatari, nu am mai putut intra in nici un restaurant mare, decat daca n-am avut incotro, adica in concediu, calatorii etc. Caut restaurantele mici, de familie. De ce?  In practica de la scoala de bucatari, in bucatariile unor mari hoteluri, am vazut exact ceea ce speram sa nu vad: o armata de oameni demotivati care gatesc, fara a avea nici cel mai mic chef sa faca asta, ma refer la ajutoarele de bucatar, la cei cu functii mici dar care fac 80% din mancare. Timp de 8 ore nu au voie sa stea jos un minut macar, nici nu ar avea unde. Nu ai ce sa le ceri acestor oameni, trag la jug de dimineata pana seara, pentru  2-300 de euro. Daca la restaurante se mai lasa cu o spaga – care se imparte, la restaurantele marilor hoteluri, nu prea pupa nimic, decat salariul. Nu va descriu in detaliu ce am vazut acolo, nu-mi propun in nici un caz sa lovesc in aceasta industrie, pe de alta parte este o realitate. Igiena impecabila pe care am vazut-o in bucatariile lor este foarte importanta, dar la fel de importanta este si igiena sa-i zicem spirituala. Omul sfinteste locul. In restaurantele mici, lucrurile se schimba in bine, majoritatea sunt afaceri de familie, iar oamenii fac cu drag ceea ce fac, in cele mai multe cazuri, toata familia este implicata in bussines, astfel incat, au grija de restaurant ca de copilul lor.

Ce solutii exista? Sunt solutii, dar ca sa le dezbat acum, ar trebui sa intru intr-o alta zona. Poate cu alta ocazie.

Sa  fim  sanatosi!

Comments

Powered by Facebook Comments