salata de vinete si ardei copti. din Muntele Athos

In urma cu niste ani, cam pe vremea asta (Aprilie 2012), eram in Muntele Athos, intr-un pelerinaj si pentru o documentare. Recomand oricui (de fapt doar barbatilor) sa ajunga macar odata in viata in Athos, este o reala experienta. Timpul atonit are alte dimensiuni, si la propriu si la figurat. La propriu deoarece ora oficiala in Muntele Athos este ora bizantina, ora 24 fiind considerata la apusul soarelui. Diferenta intre ora civila si cea atonita este intre 3 si 6 ore, in functie de anotimp. De asemenea sunt cateva reguli foarte stricte, am sa le mentionez pe cele mai importante:

– in Athos au acces doar barbatii
– accesul in Munte se face doar de pe mare, pe baza unui permis de intrare (de obicei se ocupa ghizii de procurarea lui)
– cazarea se face la manastiri dar nu se innopteaza mai mult de o noapte in aceeasi manastire
– masa se serveste la trapeza manastirii, odata cu calugarii, la ore fixe (pentru cazare si mancare nu se cer bani, fiecare lasa cat vrea, sau poate sa cumpere diverse de la magazinele manastirilor)
– slujbele incep la 1 dimineata (dupa ora noastra)
– dupa apusul soarelui portile manastirii se incuie, accesul inauntru sau afara fiind posibil doar dupa rasarit
– majoritatea manastirilor sunt pe tarm, doamnele le pot privi de pe mare, sunt vase care organizeaza croaziere de o zi pe latura de sud a peninsulei

In rest, in Munte domina pacea si linistea, totul este desprins dintr-o alta lume, dimensiune, paradigma. Singurele zgomote care tulbura linistea sunt ale vantului, marii, pescarusilor si la ceasurile de slujbe ale clopotelor de la manastiri. A propos de slujbe: pentru prima data am avut ocazia sa particip la o slujba real orotodoxa in stil pur bizantin, la Manastirea Vatopedu. Am ajuns in manastire exact cand incepea slujba, am lasat bagajele undeva intr-un colt si am intrat direct in biserica. Pana atunci si de-atunci nu am mai auzit niciodata, nici macar inregistrat, un asemenea cor de calugari. Daca exista perfectiune, acel cor, prin muzica pe care o emitea, friza perfectiunea. Nu stiu cand au trecut cele 3 ore de slujba, daca exista un cor al heruvimilor atunci el este in Vatopedu.

Cum spuneam, am fost in Athos in postul Pastelui. Una dintre multele experientele traite in Munte, a fost absenta foamei. Ceea ce se manca la trapeza imi era mai mult decat suficient, doar ca mancarea nu prea avea gust, cat am stat in Athos am prins o singura dezlegare la ulei si vin. Dar se poate si asa. De altfel, dupa ce m-am intors in tara, n-am mai simtit nevoia sa mananc carne de animale, o buna perioada.

Si pentru ca tot am vorbit de experientele din Athos, daca aveti rabdare de citit, va mai povestesc una, care la acel moment, m-a lasat complet masca. Eram la Manastirea Iviron si urma sa plecam spre Filoteu. Eram un grup de patru oameni plus ghidul, care ne-a propus sa facem drumul pe jos, vreo 4 ore de umblat prin munte. Avantajul era ca mai puteam vizita in drum trei manastiri si sa facem si un pic de drumetie.. Alternativa era sa inchiriem un microbuz, dar in Athos sunt foarte putine masini si implicit costurile sunt destul de mari. Evident ca am votat sa mergem pe jos, ne-am asternut la drum. Dupa vreo 5 km de urcat si coborat, spatele meu a inceput sa protesteze, pe langa rucsacul cu haine aveam si unul cu setul de aparate foto. Le-am spus baietilor sa o ia inainte, eu oricum ma mai opream sa trag cadre. Dupa trei ore de mers am cedat si am inceput sa boscorodesc in gand: ce caut eu pe jos in pustietatea asta, de ce n-am instistat sa luam o masina, pentru 20 de euro de caciula imi rup eu spatele pe coclaurii astia…As da acum 50 de euro sa ma ia o masina de-aici!!! Si cum mestecam marunt din dinti, ce credeti ca se intampla? De nicaieri, apare un microbuz care mergea unde? La Filoteu! Credeti-ma ca mi s-a ridicat parul in cap si pe sira spinarii, si acum cand scriu ma apuca iar fiorii…Am ajuns la destinatie odata cu baietii. La final am vrut sa-i dau soferului 20 de euro, n-a vrut sa primeasca nici un ban, mi-a urat sa fiu sanatos si atat. N-am mai putut decat sa ridic privirea spre cer si sa multumesc…

In ziua cu dezlegare la ulei eram la schitul romanesc Lacu. Acolo am mancat o salata de vinete si ardei copti de exceptie, preparata in stil grecesc, de fapt o melitzanosalata in stil atonit. La felul doi ne-au servit cu o mancare de mazare cu busuioc si menta, un real wow . Astazi mi-am adus aminte de ele si le-am pus in opera.

am incropit salata calugareasca din:
3 vinete coapte, scurse (am explicat in detaliu in aceasta reteta cum coc eu vinetele)
3 ardei (1 verde si 2 capia) copti si ei intru randuiala
1 ceapa rosie taiata pestisori
4-5 catei de usturoi taiati foarte fin
2 linguri de patrunjel si o lingura de menta, tocate
cateva felii de ardei iute (optional)
3 linguri de ulei de masline extravirgin
2 linguri de otet balsamic (sau otet de vin rosu bun)
sare si piper