walk with the wok

oul de prepelita – panaceu sau exercitiu de marketing?

oul de prepelita – panaceu sau exercitiu de marketing?

No Comments

Din experienta unei ferme de prepelite

Prin anii 2000 a inceput o febra a curei cu oua de prepelita. De fapt in acei ani s-a importat din SUA un nou concept de business. Astfel, odata cu afacerea, s-a importat si o cura cu 120 sau 240 de oua crude, inventata probabil de un fermier. Motivul real al acestei “cure” este simplu, ouale de prepelita nu pot face obiectul unui consum zilnic din cauza dimensiunilor si pretului, pe de alta parte prepelitele crescute si hranite in anumite conditii sunt foarte profilactice iar ouale trebuie vandute.
In acea perioada am intrat si eu in joc, in prima faza urmand cura cu oua vreo doi ani. Nu mi-a fost nici mai bine nici mai rau. In 2007 ma gandeam foarte serios la o afacere de gen ferma, imi plac foarte mult pasarile, animalele, natura in general. Net-ul era plin de reclame cu prepelite cu o suma de start modica, pana in 5000 de eur. Am vizitat cativa crescatori de prepelite, mi-au aratat cat de prolifice sunt, ce profituri se pot scoate si am zis ok, let’s rock! Am deschis o ferma cu 300 de pasari, in cateva zile aveam undeva la 250 de oua pe zi, care trebuiau vandute. Trec peste problemele pietii si fata morgana vanduta de crescatorii de prepelite, revin la oul in sine.

Crescatorul de la care am cumparat pasarile si utilajele mi-a recomandat un tip de hrana si un set-up de crestere in custi, pentru a avea productivitate. Respectiv, hrana concentrata si densitate mare de prepelite in custi. Am inceput afacerea in primavara, era inca racoare, dar odata cu venirea verii se vedea ca pasarile sufera de caldura, in ciuda ventilatiei pe care am asigurat-o in hala de crestere, de aceea le-am rarit in custi. Odata cu asta, productia de oua a scazut aproape la jumatate. A fost primul semn de intrebare, ouale astea sunt rezultatul stresului? A trecut vara, s-au inmultit foarte repede, ajunsesem la 800 de pasari iar profitul era aproape de zero, fiind sufocat de competitori cu cate 10-15 000 de pasari. La sfarsit de toamna am decis sa renunt la hrana concentrata care costa mult pentru atatea pasari si sa trec pe cereale si uruiala de porumb. Rezultatul a fost catastrofal, aproape ca nu mai ouau. A fost al doilea mare semn de intrebare, si m-am documentat ce contin concentratele. Evident, o multime de aditivi chimici dedicati pasarilor, ca sa stimuleze procesul de ouat. In tot acest timp, cu buna-credinta, faceam la randul meu marketing despre beneficiile oului de prepelita, care este eco, bla bla, panaceu etc inclusiv in randul prietenilor, repet, cu buna credinta. Orice organism are putere de metabolizare a unor substante, dar nu cred in metabolizarea a 100% din aditivi. Dovada, propaganda impotriva e-urilor care genereaza fel si fel de boli.

In final am vandut pasarile, utilajele si am inchis jucaria. Acum doi ani lucram la o documentare despre diverse alimente si am gasit o analiza interesanta pe pagina http://infoeuri.criosweb.ro/blog/page/2/ despre oua, pe care am salvat-o atunci si a ramas in calculator. Conform acestei analize, zece oua de prepelita sunt echivalentul a doua oua de gaina, ceea ce este cam toxic pentru organism. Tot aceasta analiza spulbera mitul colesterolului zero din compozitie.
prepelite

Pe de alta parte mi-a fost greu sa ma despart de ele, cand ieseau puisorii din oua mergeam cu copiii la tara sa vedem live spectacolul uimitor al nasterii puilor. Niste gagalici mici cat varful degetului…Daca vreti sa cresteti prepelite va recomand, dar putine si pentru fun & hobby. Nu le chinuiti in custi aglomerate si nu le otraviti cu concentrate. Cresteti-le just for fun. Daca mai si oua, considerati ca este un cadou din partea lor 🙂
Urmariti tabelul de mai jos, concluziile le trageti singuri.

Toate cele bune!
ouadeprepelita

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Send this to a friend