ostropel a'la Florica din Ograda. cu măghiran

Am fost de curând prin Bărăgan, cu ceva treburi, și dacă tot am ajuns pe-acolo i-am făcut o vizită unei verișoare în satul Ograda. Bucurie mare în prispă, nu ne-am mai văzut de ceva vreme. N-am apucat să intru bine că prima întrebare a fost ce vreau să mănânc și să beau. Ce-mi place la Florica, pe lângă faptul că are un suflet mare și cald, gătește exact ca bunica, este singura din neam unde găsesc gustul autentic al copilariei, nealterat de gusturile orașului ca în cazul mamei. Am lăsat-o pe Florica să aleagă pentru mine, n-a stat mult pe gânduri și a găbjit un cocoșel pe care l-a metamorfozat într-un ostropel de minune acompaniat de o mămăligă vârtoasă, din mălai de țară, nu din vrăjeala grișată pe care o cumpăram din magazine. Țuica de început și vinul de țară m-au convins să râmân la ei peste noapte, când târziu ne-am dus la culcare după câteva carafe brumate de vin rece și bun.

Cu ocazia asta am aflat și secretul bunicii într-ale ostropelului – un leit-motiv al mâncărurilor din copilărie: măghiranul și dichiseala cărnii de pui. Deși este o mâncărică foarte simplă care nu poate să nu reușească, după ce m-am apucat de gătit l-am preparat de vreo două ori, după care am renunțat la el, pentru că îmi plăcea mult cum îl facea bunica, dar nu mi-a ieșit gustul, era altceva.

Prin urmare, după ce a porționat Florica puiul (pulpele și pieptul), a frecat carnea cu sare și piper, a uns-o cu untură de găină (rață, gâscă) și a dat-o o oră la frigider. A încins 3 linguri de untură (tot de găină) într-un ceaun și a prăjit bucățile cât să se rumenească, vreo 7-8 minute pe fiecare parte, cu 2 căței de usturoi în coajă pe care i-a scos după vreo 5 minute; după ce s-au rumenit bucățile de pui le-a scos într-un castron. A tocat mărunt 2 cepe, le-a dat un praf de sare și le-a aruncat în ceaunul pus pe un ochi mai mic al plitei cu lemne, le-a călit cât să-si schimbe culoare în auriu, a stins cu un pahar de vin alb demisec. Cam un litru de suc de roșii a curs mai apoi în ceaun, un borcan de roșii cuburi în bulion, 2 foi de dafin, o lingură de boabe de piper negru, 3-4 crenguțe de cimbru, vreo 3 căței de usturoi tăiați mărunt, bucățile de carne înapoi în ceaun. Le-a lăsat la fiert pe foc mic vreo 45 de minute, după care a pus o lingură cu vârf de măghiran uscat, încă 6-7 căței de usturoi tocat și vreo 2 prafuri de sare, a mai stat ostropelul la undit cam un sfert de oră. Pătrunjel tocat și la masă, cu o ciușca iute. Ce să zic, toată seara, am mâncat numai eu aproape jumate din ostropel…

Cam asta am făcut într-una din ziele trecute, pot să spun că este aproximativ din același film. Spun aproximativ pentru că puiul de curte, sucul și conserva din roșii de grădină și găteala pe plita cu lemne în bucătăria de vară din curte, nu vor egala niciodată gătitul profan cu alimente de supermarket, pui umflați cu hormoni, pe plita cu gaze.

Deși aparent Bărăganul nu are de oferit prea multe în afară de crivăț iarna, caniculă și câmpuri verzi vara, mie-mi inspiră multă libertate. De câte ori merg în Deltă, drumul prin Bărăgan este ca un moment inițiatic al gustului libertății ce urmează să-l simt din plin pe tărâmul apelor. Cea mai frumoasă descriere a Bărăganului a oferit-o Panait Istrati în nuvela Ciulinii Bărăganului, din 1928, iată un fragment:

“…Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.

O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul și depărtatele lui zări. Întins pe spate, simți cum talerul pamântesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate.

De-aici vine și faptul că locuitorul Bărăganului, ialomițeanul, e o ființă oarecum tăcută. Și cu toate că știe să glumească și să facă haz când i se dă prilej, îi place mai mult să asculte cuviincios. O face pentru că viața lui e grea, și el nădăjduiește mereu că cineva va veni poate odată să-i arate cum ar putea să muncească mai cu folos pe îndărătnicul lui de Bărăgan.

Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini.”

Să aveți poftă!

Kumm – Să nu spui nimănui (Official video)

https://www.facebook.com/KUMMband “Să nu spui nimănui”, primul single de pe viitorul album Kumm. Invitată – voce: Călina Maria Curticăpean Videoclip realizat de Kumm. Regie & montaj: Kovács András; camera: Kovács András & Alex Purje. Înregistrări & mixaj: Uțu Pascu Mulțumiri: Raluca Crăciun, Vlad Bolocan, Ana Papadima, Romulus Chitic, Primăria comunei Ulmu, Jud.